Standarde utilizate
Capturi de ecran:
- Capturile de ecran se fac 3x (fără filtre) din FUSE, in format .png.
Standarde de scanare:
- Cărțile sunt scanate în format A5/A4 la 300dpi iar schemele electronice și coperțile casetelor la 600dpi. Din punct de vedere al calității recunoașterii caracterelor, este necesar un minim de 300dpi.
- Toate setările scaner-ului utilizat trebuie să fie setate 'OFF' sau 'NONE', în funcție de meniul software-ului folosit (vedeți exemplul din imaginea atașată), respectiv trebuie dezactivate filtrele pe care le utilizează software-ul de scanare. Scopul este de a obține paginile scanate la o calitate cât mai aproape de forma lor reală.
- Fișierele grafice obținute trebuie salvate în format TIFF (nu PDF) și compresie LZW pentru a nu pierde din informația grafică. Ulterior acestea sunt prelucrate pentru a obține rezultatul final în format PDF.
Conform specialistului nostru în scanări, acestea ar fi condițiile necesare scanării calitative ale unui material și pentru procesarea grafică ulterioară a acestuia.
Convenția de denumire a fișierelor:
- Pentru uniformizarea denumirii fișierelor și alinierea la standardele folosite de alți pasionați din domeniul recuperării de software din categoria retro, folosim convenția de denumire TOSEC pentru majoritatea fișierelor ce conțin informații relevante.
Dacă dintr-o omisiune din partea noastră veți observa vreo neregulă în privința celor de mai sus, vă rugăm să ne contactați pe Facebook.
În cazul în care vom găsi că este necesar, această pagină va fi actualizată.