1990 - abc de CALCULATOARE PERSONALE și... nu doar atît...
- An apariție: 1990
- Editura Tehnică, București
- Coordonator: prof. dr. ing. Adrian Petrescu
- Colectivul de autori: șef catedră dr. ing. Nicolae Țăpuș, șef lucrări dr. ing. Trandafir Moisa, prof. emerit liceu mat. Gheorghe Rizescu, matematician Viorica Hărăbor, drd. ing. Mihai Mârșanu, drd. ing. Traian Mihu, dr. ing. Paul Zamfirescu, ing. Victor Cososchi, ing. Eugen Dobrovie, drd. ec. Nicolae Badea, prof. lic. mat. Constantin Hărăbor
Nota autorilor (Vol. 1):
- Cartea se poate subintitula „Totul despre... HC-85", HC-85 fiind primul calculator personal românesc compatibil cu o familie larg răspândită pe plan internațional (Sinclair-Spectrum). Ea continuă ciclul început în 1985 cu „Totul despre... calculatorul personal aMIC" şi continuat în 1989 cu „Totul despre... microprocesorul Z80" și „Totul despre... BASIC", în redacția de informatică și tehnică de calcul a Editurii Tehnice.
- Este scrisă de specialiști din cercetare-proiectare-fabricație-învățământ, de la catedra de calculatoare a Institutului Politehnic București - Facultatea de Automatică (conceptori-proiectanți al lui HC-85, în frunte cu Prof. dr. ing. Adrian Petrescu, coordonatorul colectivului), respectiv de la fabrica de Calculatoare Electronice (care a realizat calculatorul HC-85), de la Institutul de Tehnică de Calcul (ITC), Institutul de Cercetări pentru Informatică (ICI), Liceul Dimitrie Cantemir, ș. a. (reprezentanți din cei mai autorizați ai realizatorilor de software, inclusiv de programe de aplicații pentru HC-85, ai învățământului elementar și mediu și centrelor de instruire pentru diverse categorii de utilizatori de calculatoare, cum și ai editorilor de specialitate).
- Este alcătuită din două volume (XII părți, 25 capitole), o parte a tirajului fiind însoțită de 3 casete magnetice încărcate cu programe (interpretor LOGO și exemple LOGO, interpretor BETA BASIC și lecții BASIC, lecții de structură și utilizare a lui HC-85, programe de aplicații în BASIC etc.), ce acționează / utilizează calculatoare HC-85 sau compatibile.
- După un studiu introductiv al Acad. prof. Nicolae Teodorescu și o secțiune intitulată PROLOG-DIALOG-EPILOG (ce continuă la începutul și sfârșitul volumului 2) primul volum cuprinde: I. Calculatoare, microcalculatoare și calculatoare personale în țara noastră și pe plan mondial. II. Calculatoare numerice. Realizare fizică baze aritmetice și logice. III. Calculatorul personal HC-85. Structură, componente, operare, programare. IV. Programarea în BASIC pe HC-85. V. Programarea în LOGO pe HC-85, volumul asigurând cunoștințe fundamentale și aplicative profunde, ultima parte fiind și o premieră în literatura românească.
Nota autorilor (Vol. 2):
- Volumul al doilea cuprinde: VI. Microcalculatorul HC-85 în procese industriale. Pachete de programe generalizabile pe HC-85. VII. Calculatorul personal în învățământ și educație. VIII. Programe educaționale în BASIC pe HC-85. IX. Microbibliotecă de programe pe cascte. X. Complemente de matematică. XI. Complemente informatice. XII. Anexe, volumul finalizând cunoașterea calculatorului și a limbajelor universale BASIC și LOGO printr-o impresionantă cantitate de programe, prin noi aprofundări și informații consistente.
- Se adresează unor cercuri largi de cititori, atât școlari din clasele I-VIII, elevi din clasele IX-XII, studenți, cadre didactice de specialitate precum și muncitori, tehnicieni și alte categorii de 1ucrători din toate domeniile economiei naționale care folosesc calculatoare personale în proiectare-producție sau în activitatea de instruire-educare-specializare.
- Cartea poate fi utilizată cu mult succes de cei care au acces la numeroasele calculatoare HC-85 sau compatibile instalate în unitățile de învățământ, în centre și tabere de instruire, la domiciliu, fiind totodată utilă tuturor celor care nu dispun încă de asemenea calculatoare, dar au nevoie sau doresc să învețe sistematic structura, funcționarea și, mai ales, utilizarea lor.
Mulțumiri: Dănuț Vornicu
Imagini:
Fișiere diverse: